Hospitality Culture

Organizatorul Romanian Hospitality Awards este Hospitality Culture Institute, asociație ce reunește lideri din segmentul HoReCa, profesioniști ai industriilor conexe, antreprenori si business angels. Hospitality Culture Institute dezvoltă proiecte pentru specialiștii din industrie cât și pentru publicul larg.

Premiile sunt acordate pe baza jurizării de către un juriu compus din peste 130 de lideri de opinie din Romania. Personalități marcante din 8 cele mai importante orașe din România vor vota online în două etape.

Voturile vor fi exprimate în perioada 1 august – 14 septembrie iar mecanismul de jurizare va avea doi pași.

Primul pas presupune ca membrii juriului să facă trei propuneri pentru fiecare dintre cele 17 categorii. Cel puțin una dintre cele trei propuneri trebuie să fie din afara regiunii pe care o reprezintă.

Opțiunile cu cel puțin patru nominalizări se vor califica în etapa finală a competiției, etapă în care membrii juriului vor alcătui un top trei al nominalizărilor calificate pentru fiecare categorie în parte.

Membrii juriului nu au voie să voteze locațiile la care sunt acționari, pe care le administrează sau conduc.

Criteriile care stau la baza jurizării sunt opinia personală și experiența profesională.

Cele 17 categorii ce vor fi jurizate sunt: RESTAURANT, BAR / PUB, CAFENEA / CEAINĂRIE, HOTEL, PATISERIE / COFETĂRIE, DELIVERY BRAND, DELIVERY APP, STREET FOOD, QSR, BUCĂTAR, ANTREPRENOR, CEA MAI BUNĂ DESCHIDERE DIN PIAȚĂ, FURNIZORUL ANULUI ÎN HORECA. CEL MAI INOVATIV BRAND, CRISIS MANAGEMENT, EPIC VISITS, CSR

Se vor premia Top 3 propuneri din fiecare categorie. În total, vor fi acordate 44 de premii.

Vor fi acordate și o serie de premii speciale, precum PREMIUL PUBLICULUI PENTRU cel mai bun DELIVERY APP sau PREMIUL DE EXCELENTA oferit de Institut.

Intreg procesul de jurizare va fi auditat de catre casa de avocatura Țuca, Zbârcea & Asociații